VIDEO | Marcel Ciolacu, la inaugurarea proiectului Neptun Deep: „Vom deveni principalul producător de gaze naturale din Europa”

Publicat: 22/06/2023, 10:39
Actualizat: 22/06/2023, 12:19

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la inaugurarea proiectului Neptun Deep, că România transmite întregii lumi mesajul că joacă un rol major în piața energetică și devine un furnizor de securitate în domeniu.

Șeful Guvernului a lăudat eforturile OMV Petrom și Romgaz pentru concretizarea proiectului Neptun Deep.

”Am urmărit constant progresul înregistrat de acest proiect strategic pentru România şi pot spune că eforturile făcute de cei doi parteneri sunt impresionante. Am convingerea că, după anunțul deciziei de investiţii, operaţiunile vor fi coordonate la fel de bine pentru a se putea derula cu cea mai mare viteză”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a subliniat că România va transmite întregii lumi mesajul că va juca un rol major în furnizarea de securitate energetică.

„Când eram adolescent, în anii ’80, România era recunoscută internaţional drept un performer în energie. Astăzi, transmitem întregii lumi, în cel mai demn şi puternic mod, că vrem şi putem să continuăm moștenirea istoriei noastre energetice.

Iată, când este vorba despre mize naţionale majore, România reușește să-şi adune energiile şi să facă saltul economic care o va duce la un alt nivel în Europa. Acolo unde românii merită din plin să fie! Avem experiența şi expertiza pentru a deveni cel mai important producător al Uniunii Europene în privința gazelor naturale, iar asta trebuie să fie o sursă reală şi continuă de mândrie națională”, a subliniat premierul.

„România trece de la vorbe la fapte”

Marcel Ciolacu a arătat că mai există o semnificație importantă a proiectului.

”România trece de la vorbe la fapte! Și mă bucur că asta se întâmplă acum, pentru că – am spus de la început – acest mandat este despre fapte concrete şi realizări economice”, a afirmat primul-ministru.

„Când este vorba despre interese naționale și proiecte majore, românii reușesc să se unească. Vom trece la un alt nivel în Europa. Vom deveni principalul producător de gaze naturale din Europa și un furnizor de securitate energetică.

Acest proiect arată că suntem capabili să ne controlăm propriul destin energetic. Atenția întregii lumi se va îndrepta către noi și suntem pregătiți să ne asumăm acest rol. Suntem pregătiți să oferim securitate energetică. Vom face tot ce ține de statul român pentru a putea realiza acest proiect. Este o prioritate națională și România se va ridica la nivelul provocării”, a mai spus Marcel Ciolacu.

„O realizare a muncii în echipă între stat şi mediul privat”

Premierul a precizat că milioane de familii și sute de mii de firme așteaptă realizarea acestui obiectiv strategic.

”Suntem astăzi martorii momentului în care România face pasul decisiv spre independenţa sa energetică. Gazul din Marea Neagră este chiar combustibilul care ne va duce către realizarea acestui obiectiv strategic. Milioane de familii şi sute de mii de firme românești așteaptă asta de atâta vreme. Este momentul să punem această resursă la baza dezvoltării noastre economice, în școli, spitale, ferme şi fabrici, în folosul concret al românilor”, a reiterat Marcel Ciolacu.

”Am spus «stimați invitați», dar sună mai corect «stimată echipă»! Pentru că astăzi marcăm, în fapt, o realizare a muncii în echipă între stat şi mediul privat. Fără această colaborare care, la un moment dat, părea imposibilă, astăzi n-ar fi existat proiectul Neptun Deep, de extracție a gazelor din Marea Neagră. Consilii locale, ministere, Parlament, companii private şi de stat, agenții şi autorități publice, fiecare a depus un efort care a contat. Le mulțumesc tuturor şi vă spun că acesta este modelul de lucru de care are nevoie România”, a completat premierul.

CEO OMV Petrom: „Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, începem faza de dezvoltare a celui mai mare proiect în ape de mare adâncime din România”

La rândul său, CEO-ul companiei OMV Petrom, Christina Verchere, a confirmat că 2027 este anul în care sunt aşteptate primele cantităţi de gaze din perimetrul Neptun Deep.

”Deschidem un nou capitol, esenţial pentru sectorul energetic al României, anunţând decizia finală de investiţii pentru proiectul Neptun Deep. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, începem faza de dezvoltare a celui mai mare proiect în ape de mare adâncime din România. Acest proiect va contribui la creşterea economică a României şi va întări securitatea energetică a acestei ţări”, a spus CEO-ul Petrom.

CEO-ul companiei OMV Petrom, Christina Verchere și Răzvan Popescu, CEO al companiei Romgaz

Christina Verchere a explicat că producţia estimată este de aproximativ de 30 de ori mai mare decât cererea anuală, care acoperă 4,3 milioane de gospodării.

”Veniturile estimate ale statului român ar fi de 20 de miliarde de euro. Neptun Deep este un pas foarte important pentru strategia noastră 2030, care îşi propune să sprijine tranziţia energetică a României şi a regiunii.

Strategia noastră se bazează pe contarea pe gazul naţional şi regional, ca un pilon al stabilităţii şi putem spune că Neptun Deep va juca un rol fundamental în a sprijini securitatea energetică a României şi securitatea aprovizionării”, a precizat Christina Verchere.

Reprezentanta OMV Petrom a mai spus că ”prin capacitatea de a-şi produce propriile gaze naturale, România va putea să îşi reducă importurile şi să devină un jucător foarte important pe această piaţă”.

”2027 este anul în care aşteptăm primele cantităţi de gaze şi în timp România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Proiectul va dura aproximativ două decenii iar veniturile aduse la bugetul de stat vor sprijini dezvoltarea societăţii”, a arătat Verchere.

CEO-ul Petrom a mai afirmat că ”Neptun Deep este un proiect strategic şi pentru ei şi pentru România”. ”Este o provocare la care noi şi partenerii noştri, Romgaz, suntem gata să răspundem. Avem experienţă în calitate de operatori în ape de mare adâncime şi mică adâncime şi ne unim forţele cu furnizorii de cea mai bună calitate din întreaga lume. Împreună cu Romgaz vom investi până la 4 miliarde de euro pentru ca Neptun Deep să fie un succes. Neptun Deep va conta pe cea mai bună infrastructură, tehnologiile cele mai moderne care protejează mediul şi aduc siguranţă în operaţiuni”, a arătat ea.

Răzvan Popescu, CEO al companiei Romgaz, a arătat că este cu adevărat un moment deosebit pentru compania sa să fie parte la acest moment istoric.

”Proiectul Neptun Deep intră într-o nouă fază, iar decizia finală de a investi în aceste zăcăminte este una istorică, ce va aduce beneficii incontestabile securităţii şi independenţei energetice a României”, a subliniat Popescu.

”Suntem încrezători că ANRM va confirma cât de curând planul de dezvoltare a celor două zăcăminte, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare”, a completat CEO-ul Romgaz.

Aspecte-cheie estimate privind proiectul Neptun Deep

  • Investițiile totale pentru dezvoltare sunt estimate până la 4 miliarde de euro, urmând a fi cheltuite în cea mai mare parte în perioada 2024-2026.
  • Prima producție este așteptată în 2027.
  • Producția de platou este estimată la aproximativ 140 mii bep/zi, timp de aproape 10 ani.
  • Volumele recuperabile estimate sunt în prezent de aproximativ 100 mld. metri cubi (aproximativ 700 mil. bep).
  • Costul unitar de producție este estimat la o medie de 3 dolari/bep (pentru durata de viață a zăcământului).
  • HSSE: se estimează că amprenta de carbon va fi mai bună decât valoarea de referință a industriei (la producția de platou, amprenta de carbon de aproximativ 2,2 kg CO2/bep, semnificativ sub media industriei de 16,7 kg CO2/bep conform IOGP). Tehnologia și expertiza de ultima generație urmează să fie utilizate pentru a produce gazul natural în condiții de siguranță și într-un mod prietenos față de mediul înconjurător.

Foto: Alexandra Pandrea / GÂNDUL


CITEȘTE ȘI:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Jennifer Lopez și Ben Affleck, surprinși în timp ce se certau în mijlocul străzii. Ce...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
BMW, Volkswagen și Jaguar ar fi folosit piese interzise, acuză Statele Unite
×